Primarii din Franţa şi Moldova împreună pentru gestiunea apei şi canalizării în mod intercomunitar

La 5 iulie 2011, ministrul mediului Gheorghe Şalaru  s-a întîlnit cu un grup de reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Franţa, sosiţi în Republica Moldova pentru efectuarea unui schimb de experienţă cu omologii lor din ţara noastră în domeniul aprovizionării cu apă şi canalizare. În cadrul întrunirii au fost  puse în discuţie problemele şi necesităţile RM în domeniul respectiv şi oportunităţile de colaborare dintre administraţiile publice locale din cele două state. Continue reading Primarii din Franţa şi Moldova împreună pentru gestiunea apei şi canalizării în mod intercomunitar

Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea în procesul de conştientizare, educare şi participare a publicului

Pe data de 30 iunie, în cadrul celei de-a IV-a Reuniuni a Părţilor la Convenţia Aarhus privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la luarea deciziilor în domeniul mediului s-a desfăşurat un eveniment aparte “Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea în procesul de conştientizare, educare şi participare a publicului” organizat şi susţinut de Dl Erie Tamle, reprezentantul Secretariatului Convenţiei privind Diversitatea Biologică. Continue reading Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea în procesul de conştientizare, educare şi participare a publicului

ŞCOALA DE VARA PENTRU TINERI „NISTRU-2011”

În vara anului 2011 (iulie) Asociaţia Internaţională Ecologică a Păstrătorilor Rîului „Eco-TIRAS” www.eco-tiras-org organizează a patra oară şcoala de vară pentru  tineri „Nistru-2011”. Şcoala de Vară va fi organizată în parteneriat cu ONG-urile-membri ai Asociaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, în satul Malovata Nouă, malul stîng, raionul Dubăsari. 70 de tineri şi tinere cu vîrste cuprinse între16-22 ani din Moldova şi regiunea transnistreană, interesaţi de dezvoltarea societăţii civile, geografie, ecologie, şi cei, care doresc să-şi dezvolte cunoştinţele şi aptitudinile personale în aceste domenii, vor participa la şcoala de vară. Continue reading ŞCOALA DE VARA PENTRU TINERI „NISTRU-2011”

INFORMAŢIA privind finalizarea expediţiei ecologice complexe „Prut 2011”

Pe 29 iunie 2011, ora 14.00, în Giurgiuleşti la confluenţa rîului Prut cu fluviul Dunărea a avut loc finalizarea oficială a Expediţiei ecologice complexe „Prut 2011”, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai instituţiilor de profil, autorităţile publice locale, mass-media şi persoanele interesate. Continue reading INFORMAŢIA privind finalizarea expediţiei ecologice complexe „Prut 2011”

Întâlnire bilaterală între Ministrul Mediului al Republicii Moldova dl Gheorghe Șalaru cu omologul său din Bosnia și Herțegovina dl Mladen Zirojevic

Joi, 30 iunie 2011, în cadrul Reuniunii a IV-a a Părților Convenției Aarhus, Ministrul Mediului al Republicii Moldova dl Gheorghe Șalaru a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său din Bosnia și Herțegovina dl Mladen Zirojevic. Continue reading Întâlnire bilaterală între Ministrul Mediului al Republicii Moldova dl Gheorghe Șalaru cu omologul său din Bosnia și Herțegovina dl Mladen Zirojevic

A fost aprobat Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Convenţiei Aarhus

Astăzi, miercuri, 22 iunie 2011, în cadrul Şedinţei de Guvern a fost adoptată Hotărîrea de Guvern, privind aprobarea Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Convenţiei privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului (Convenţia Aarhus) în Republica Moldova, pentru perioada 2011 – 2015. Continue reading A fost aprobat Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Convenţiei Aarhus

Cum să ne apărăm dreptul la un mediu sănătos?

Eşti un aprig avocat al mediului şi ţi se întâmplă des să vezi încălcându-se obraznic legislaţia de mediu? Te afectează şi pe tine, dar nu rămâi decât un martor neputincios?
Să ştii, că nu doar instituţiile statului au obligaţia şi dreptul de a urmări respectarea legislaţiei de mediu. Acest drept şi obligaţie îl ai şi tu – cetăţean al Republicii Moldova, asociaţie obştească, grup de iniţiativă! Continue reading Cum să ne apărăm dreptul la un mediu sănătos?

Atelier de lucru: Acces la justiție în materie de mediu

Asociatia Obsteasca EcoContact, succesoarea activitatilor Milieukontakt International, anunta organizarea Atelierului de lucru „Acces la justiție în materie de mediu” pentru asociatiile obstesti de pe ambele maluri a raului Nistru care au necesitate in instruire în aplicarea principiului de acces la justiție în materie de mediu prevăzut de  Convenţia de la Aarhus şi legislaţia ţării. Continue reading Atelier de lucru: Acces la justiție în materie de mediu